Eu sunt Augustin Mihăilă, am trecut cu brio peste vârsta de 47 de ani alături de o soție minunată și două fiice adorabile care îmi luminează viața în fiecare zi.
Sunt licențiat în Comunicare și Relații Publice, actor, realizator TV, entertainer din anul 1998 și trainer de peste 15 ani timp în care am studiat îndeaproape tehnici actualizate de public speaking.
Am urmat cursuri de specializare în metodele cele mai noi de construire a prezentărilor, managementul emoțiilor în public, tehnici avansate de vânzări, memorare rapidă și storytelling.
Sunt pasionat de a învăța continuu, îmi plac provocările neconvenționale și îmi place să-i ajut pe alții să-și depășească limitele. Cred cu tărie că oricine poate deveni un speaker de succes dacă învață să se bucure de experiență și să inspire publicul.
Cariera mea diversă, de la actor la om de televiziune și entertainer, m-a ajutat să dezvolt abilități excepționale de management al relației cu publicul, de la cele mai mici audiențe până la scene naționale.
Pot oferi participanților perspective practice despre cum să inspire aproape orice public și să-l transforme în aliat.